FASOLE CU CÂRNAŢI
DE CASĂ
|
Ingrediente necesare:
·
2 kg de carne de porc
·
50 grame de usturoi
·
60 de grame de boia de
ardei dulce
·
40 de grame de sare
·
o linguriţă de boia de
ardei iute
·
o linguriţă de cimbru măcinat
·
o jumătate de linguriţă
de piper negru
·
4 metri de maţe de porc
·
800 de grame de fasole
·
un păstârnac
·
un praz
·
80 ml de ulei
·
o linguriţă de piper alb
·
o linguriţă de
Asafoetida
·
o linguriţă de turmeric
·
o legătură de leuştean
·
sare după gust
Preparare:
Puneţi fasolea în apă caldă, la înmuiat, pentru 8 ore.
Apoi, o fierbeţi în apă cu sare.
Măcinaţi carnea de porc, o carne cu grăsime, adăugaţi sarea,
piperul, boiaua dulce şi iute, chimenul, usturoiul curăţat şi dat prin presa de
usturoi. Frământaţi minim 15 minute amestecul. Când pasta de cârnaţi este bine
frămantată, o punem în aparatul de umplut cârnaţi şi umplem maţele de porc cu
deliciosul amestec. Lăsaţi cârnaţii până a doua zi să se usuce, apoi îi puneţi
la afumat. Puteţi să îi consumaţi proaspeţi-prăjiţi sau afumaţi. Pentru prăjit,
puneţi apă într-o cratiţă, cât să acopere fundul vasului, aşezaţi cârnatul în
ea şi o puneţi pe foc. Când apa începe să fiarbă, înţepaţi cârnatul cu o
scobitoare. După câteva minute, îl întoarceţi şi pe cealaltă parte şi folosiţi
scobitoarea şi de această dată. Cârnatul este un pic gras, iar uleiul nu ar
face decât să îl îmbâcsească, să îl facă greu de digerat şi să îi schimbe
gustul. În apă, el începe să lase grăsimea pe care o conţine şi se prăjeşte în
acest amestec. Acest lucru este valabil doar pentru cârnatul făcut în casă. Când
este bine rumenit, îl scoateţi din cratiţă şi îl porţionaţi.
Pentru garnitura de fasole, curăţaţi, spălaţi şi tocaţi prazul
şi păstârnacul. Puneţi uleiul la încins, adăugaţi prazul şi îi daţi o culoare aurie,
apoi păstârnacul, îl căliţi puţin şi puneţi fasolea fiartă şi scursă de apă.
Gustaţi, dacă mai trebuie, adăugaţi sare. Adăugaţi asafoetida, piperul alb,
turmericul şi după 3 minute opriţi focul. Adăugaţi leuşteanul spălat şi tocat.
Puneţi fasolea în farfurii, adăugaţi cârnatul
şi savuraţi!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu