Faceți căutări pe acest blog

27.07.2016

COSULETE CU CORCODUSE

Ingrediente necesare:
COSULETE CU CORCODUSE

·         800 grame de foietaj;
·         un kilogram şi jumătate de corcoduşe roşii sau galbene;
·         2 boabe de tonka;
·         3 pliculeţe de zahăr vanilat.

Preparare:
Tăiaţi foietajul preparat de dumneavoastră sau achiziţionat din magazine în cerculeţe cu un diametru de 10 centimetri. Daţi prin răzătoare boabele de tonka şi presăraţi compoziţia măcinată peste foietaj.
Spălaţi corcoduşele şi le dezosaţi apoi le aşezaţi peste foietajul gata tăiat. Ridicaţi un pic marginea foietajului pentru a nu permite corcoduşelor să iasă din coşuleţ.
Încălziţi cuptorul la 180 de grade şi coaceţi coşuleţele pentru 25 de minute. Le scoateţi din cuptor şi presăraţi peste ele zahărul vanilat.
Poftă bună!


11.07.2016

GEM DE ZMEURA

 Ingrediente necesare pentru o porţie:
GEM DE ZMEURĂ
·                     4 kg de zmeură
·                     50 de grame de ghimbir
·                     2,5 kg de miere
Preparare:
Curăţaţi şi spălaţi zmeura. Pregătiţi un vas în care puneţi zmeura, adăugaţi mierea peste ea, o amestecaţi bine cu mierea şi o lăsaţi să stea la macerat 2 ore.
Curăţaţi, spălaţi şi daţi prin răzătoare ghimbirul pe care îl adăugaţi peste fructe.
Puneţi compoziţia, la foc mediu, pentru 30-40 de minute, amestecând periodic în ea. Dacă adaugaţi conservant în gem, fierbeţi zmeura doar 15 minute şi adăugaţi conservantul conform instrucţiunilor specifice fiecărui conservant.
Cînd gemul este fiert, sterilizaţi borcanele şi îl aşezaţi în borcane.

Poftă bună!

07.07.2016

ARDEI UMPLUTI CU BRANZA

Ingrediente necesare pentru două porţii:
ARDEI UMPLUŢI CU BRÂNZĂ
·         100 de grame de brânză de burduf
·         200 de grame de brânză  dulce
·         2 ardei graşi
·         o jumătate de legătură de mărar verde
·         o jumătate de linguriţă de piper roşu

Preparare:
Curăţaţi şi spălaţi ardeii şi mărarul. Scobiţi ardeii de seminţe şi tocaţi mărarul. Amestecaţi într-un bol brânzeturile cu mărarul tocat şi piperul. Dacă vă place mai sărat, puteţi adăuga sare, după gust, cu grijă deoarece brânza de burduf este deja sărată.
Luaţi ardeii şi îi umpleţi cu această compoziţie, îi aşezaţi pe o farfurie.
Poftă bună!