|
TOCANĂ DE LEGUME CU AMARANT |
Ingrediente necesare pentru două porţii:
·
un
kilogram de ceapă
·
trei
roşii coapte, zemoase
·
un
ardei gras, galben
·
un
gogoşar roşu
·
o
jumătate de ţelină
·
un
dovlecel mic
·
patru
linguri de amarant
·
o
jumătate de legătură de pătrunjel verde
·
două
rămurele de măghiran
·
două
linguri de ulei de măsline
·
o
jumătate de linguriţă de piper negru
·
o
lingură de sare
Preparare:
Puneţi amarantul într-un bol cu apă şi îl lăsaţi
să stea acolo timp de o oră. Între timp, curăţati, spălaţi şi tocaţi fideluţă
ceapa; când este gata tocată o aşezaţi într-un castron, presăraţi sarea peste
ea, o amestecaţi bine cu sare şi o lăsaţi să stea aşa pentru o jumătate de oră.
Ceapa se va înmuia şi va fi mai uşor de
procesat în cratiţă.
Curăţaţi ţelina, o spălaţi , tocaţi mărunt şi o
puneţi peste ceapă; amestecaţi toate ingredientele.
Spălaţi ardeiul, gogoşarul, dovleacul, roşiile
şi pătrunjelul. Eliminaţi cotorul din ardei şi gogoşar şi îi tăiaţi fidelută.
Curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi fideluţă dovlecelul.
Puneţi uleiul în cratiţă. Când este încins,
adăugaţi amestecul din ţelină cu ceapă, amestec pe care l-aţi scurs de zeama pe
care o lasă ceapa. Amestecaţi câteva minute, apoi adăugaţi ardeiul şi gogoşarul
tocat. Le lăsaţi la foc încă două minute, amestecând periodic, apoi adăugaţi dovlecelul
tocat şi roşiile pe care le decojiţi şi tăiaţi cubuleţe.
Acum e momentul să adăugaţi amarantul care va
fierbe în sucul lăsat de legume, în special, în cel al roşiilor, motiv pentru
care scurgeţi apa din bolul în care se află amarantul şi îl răsturnaţi în
cratiţa în care legumele povestesc. Lăsaţi ingredientele să fiarbă douăzeci de
minute, la foc mic, acoperite, amestecând periodic. După cincisprezece minute
adăugaţi şi piperul şi amestecaţi compoziţia, pe foc, încă cinci minute.
Dacă vă place mai sărat, mai adăugaţi un praf de
sare. În mod normal, ceapa sărată va elimina sare pentru toate legumele şi nu
ar mai fi necesar să adăugaţi sare.
Spălaţi şi tocaţi pătrunjelul şi măghiranul. Păstraţi
câteva frunzuliţe de pătrunjel tocat pentru decor. Pătrunjelul rămas, împreună
cu măghiranul îl puneţi în cratiţă, amestecaţi şi opriţi focul.
Aşezaţi tocana în boluri şi presăraţi
pătrunjelul păstrat pentru decor.
Poftă bună!