Faceți căutări pe acest blog

12.03.2017

SALATA DE MACRIS CU BRANZA FETA


SALATĂ DE MĂCRIŞ CU BRÂNZĂ FETA
Ingrediente necesare pentru două porţii:
·         o grămăjoară de măcriş
·         100 de grame de brânză feta
·         două ouă
·         zece frunze de leurdă
·         o jumătate de  ardei roşu
·         două felii de lămâie
·         un sfert de linguriţă de sare
·         un sfert de linguriţă de piper roşu.
Preparare:
Spălaţi măcrişul, leurda, ardeiul roşu şi lămâia. Tăiaţi felii jumătatea de ardei, apoi tocaţi grosier leurda şi măcrişul.  Tăiaţi două felii de lămâie.
Spălaţi ouăle, puneţi apă la fier şi în momentul în care începe să fiarbă adăugaţi ouăle şi le lăsaţi să fiarbă pentru 5 minute; le scoateţi, le daţi prin jet de apă rece, apoi le decojiţi şi le tăiaţi pe fiecare în câte 4-6 bucăţi.
Tăiaţi bucăţi – cubuleţe brânza feta.
Aşezaţi în boluri măcrişul şi leurda tocată, ardeiul feliat, ouăle şi brânza. Stoarceţi câte o feliuţă de lămâie peste fiecare bol cu salată. Asezonaţi totul cu sare şi piper.
Poftă bună!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu